joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Acțiunile de pregătire pentru organizarea turului II al alegerilor pentru Președintele României se desfășoară conform graficului

    de Special Arad | 21 noiembrie 2019, 9:32 PM | Administraţie

    0

    Comunicat. Acțiunile pregătitoare pentru organizarea turului II al alegerilor pentru Președintele României, ce revin în sarcina Instituției Prefectului – Județul Arad, se desfășoară în termenele cuprinse în H.G. 630/2019 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României în anul 2019. Pentru acest tur, Județului Arad i-au fost repartizate de la nivel național 426.852 buletine de vot, inclusiv 455 buletine anulate și rezerva de 10%. Din totalul numărului de buletine, 162.450 au fost predate Primăriei Municipiului Arad. Buletinele de vot pentru celelalte localități din județ vor fi predate, împreună cu celelalte materiale necesare votării, în cursul zilei de vineri, 22 noiembrie. La fel ca în turul I, paza celor 437 secții de votare de pe întreg cuprinsul Județului Arad va fi asigurată de efective ale structurilor județene din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Instituția Prefectului oferă sprijin tehnic și logistic Biroului Electoral Județean nr. 2 Arad, Tribunalului Arad, Direcției Județene de Statistică, Serviciului de Telecomunicații Speciale pentru buna desfășurare a tuturor activităților legate de procesul electoral.
    „Toate acțiunile de organizare a turului II al alegerilor pentru Președintele României decurg conform graficului. Sprijinim alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne toate instituțiile cu atribuții în organizarea alegerilor, conform competențelor legale. Transmit succes tuturor celor implicați în buna organizare a alegerilor și totodată mulțumiri în special Biorului Electoral Județean pentru activitatea intensă desfășurată până acum”, a declarat Prefectul Județului Arad, doamna Florentina Horgea.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.