Acţiunile Credit Suisse se prăbuşesc. Sunt afectate şi titlurile băncilor europene





Acţiunile Credit Suisse înregistrau miercuri un declin de peste 20%, ajungând la un nou nivel scăzut record, după ce Ammar Al Khudairy, preşedintele Saudi National Bank, cel mai mare investitor al Credit Suisse, a anunţat că nu poate furniza asistenţă financiară băncii elveţiene, transmite Agerpres, citând Reuters.
Tranzacționarea acțiunilor a fost oprită dimineață.
Creditorul din Arabia Saudită a achiziţionat anul trecut o participaţie de aproape 10%, după ce a participat la operaţiunea de majorare a capitalului Credit Suisse şi s-a angajat să investească până la 1,5 miliarde de franci elveţieni (1,5 miliarde de dolari).
Marţi, Credit Suisse a publicat raportul său anual pe 2022 în care arată că au fost identificate „deficienţe majore” în controalele privind raportările financiare şi încă nu a oprit exodul de clienţi.
A doua mare bancă din Elveţia caută să se redreseze după o serie de scandaluri, care au subminat încrederea investitorilor şi a clienţilor. Retragerile de fonduri de către clienţi în trimestrul patru au depăşit 110 miliarde de franci elveţieni (120 miliarde de dolari).
Miercuri, acţiunile înregistrau un declin de 10,2%, la 2,01 franci elveţieni (2,19 dolari) la Bursa de la Zurich, îndreptându-se spre a şaptea scădere consecutivă zilnică.
Oficialii de la Banca Naţională a Elveţiei (SNB) nu au dorit să răspundă solicitărilor Reuters de a comenta situaţia cu care se confruntă Credit Suisse, după ce titlurile au scăzut cu 20%.
Şi acţiunile băncilor din Europa înregistrau miercuri scăderi semnificative, după ce tranzacţionarea titlurilor Credit Suisse a fost de câteva ori oprită de operatorul Bursei de la Zurich, din cauza volatilităţii.
Citește mai mult pe Agerpres.ro.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)