Acțiune în zona PTF Nădlac II. Ce au găsit polițiștii de frontieră în mașina unui cetățean suedez





Infracționalitatea transfrontalieră și combaterea migrației ilegale au fost temele unei acțiuni care a avut loc marți, 6 mai, pe autostrada A1, în zona fostului punct de trecere a frontierei Nădlac II.
La acțiune – care s-a desfășurat în intervalul orar 10:00-14:00 – au luat parte polițiștii de frontieră arădeni care își desfășoară activitatea în cadrul sectoarelor Poliției de Frontieră Nădlac, Curtici și Vărșand, STPF Arad și ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, dar și polițiști din cadrul Biroului de Poliție Autostradă A1, lucrători din cadrul Direcției Regionale Vamale Timișoara și autoritățile de frontieră din Ungaria, din cadrul Reprezentanței Kiszombor și al Serviciului de control în adâncime Nagylak – Szeged.
Poliția de Frontieră explică ce s-a urmărit în timpul acțiunii: „În cadrul activității, echipele mixte au verificat – folosind aplicația eDAC – aproximativ 330 persoane și 270 mijloace de transport. Au fost descoperite mai multe nereguli, fiind întocmită o lucrare penală și aplicate 26 de sancțiuni contravenționale. De asemenea, au fost reținute două permise de conducere și două certificate de înmatriculare”.
De asemenea, în cadrul activităților, au fost găsite mai multe produse susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală, într-un autovehicul, condus de un cetățean suedez.
Printre bunurile descoperite s-au regăsit produse farmaceutice, dar și articole vestimentare, de marochinărie și parfumuri. Bunurile în cauză au fost indisponibilizate, iar pe numele persoanei a fost întocmită o lucrare penală pentru punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
Citește și: Mii de litri de ulei uzat și peste o tonă de deșeuri metalice, depozitate ilegal în municipiu
Comentariile portalului
==MDA -- PT PROSTALAI == IRAN E PETROLIERUL CHINEI -- 90/100 DIN PETROLUL IRANIAN AJUNGE FIX IN CHINA == BUSH RETARDUL O DATDEA CU ARME CHIMICE IN IRAK == OVVREII O DAU CU ORME (...)
Bună Adriana, m-ai făcut nostalgic. Poate adaugi la secțiunea ”încă visez frumos” ceva frumos: Pussycat - If You Ever Come To Amsterdam, de pe youtube. Ultima dată câ (...)
Trump pacifistul. Multa **** ii dorim.