Acțiune de prevenție a coronavirusului, desfășurată de polițiștii arădeni în Gara CFR





Comunicat. Polițiștii de prevenire, împreună cu cei ai Serviciului Județean Poliție Transporturi Arad, au desfășurat ieri o acțiune preventivă în stația CFR Arad, având ca scop constientizarea călătorilor cu privire la necesitatatea aplicării măsurilor de prevenire a răspândirii infectării cu virusul SARS-COV-2.
Polițiștii au oferit măști de protecție călătorilor și i-au informat cu privire la pericolele la care se expun dacă nu respectă regulile privind prevenirea transmiterii virusului.
Aproximativ 150 de persoane au fost consiliate în cadrul acestei activități, urmând ca în perioada următoare să fie desfășurate si alte acțiuni de acest gen, pentru protejarea călătorilor care se deplasează cu trenul.
Comentariile portalului
A fost proiectat de firma proarhitectura această firmă de casă a Aradului care face numai nefăcute și nimeni nu se atinge de ea?
Nimic nou sub soare, inca o investitie facuta de neamul lui "las ca merge si asa", ce zici Bibi iti place ?
Opinia mea despre mineriadă și mineriade - că au fost mai multe - o puteați citi atunci, în 1990, de exemplu, în presa locală. Mai precis în Jelen, dar nu (...)