Acțiune cu efective mărite a polițiștilor de la Transporturi, în gările din Arad, Timiș, Caraș Severin și Hunedoara





În data de 29 iunie, polițiștii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Timişoara au desfășurat o acţiune cu efective mărite, în staţiile de cale ferată şi pe trenurile de calători, pe raza judeţelor Timiş, Arad, Caraş Severin şi Hunedoara, pentru prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a faptelor săvârşite cu violenţă.
În cadrul acțiunii au fost controlate 70 de stații de căi ferate, 46 de trenuri, au fost legitimate 243 de persoane, dintre care 24 de cetățeni străini. Dintre cele 24 de persoane străine,11 persoane au fost predate Serviciul pentru Imigrări Timișoara și Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș, iar 8 fiind minori au fost predați Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș.
Au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, conform Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Polițiștii timișeni organizează permanent astfel de acțiuni pentru menținerea unui climat de siguranță, atât în stațiile de cale ferată, cât și pe trenuri.
Comentariile portalului
Un specialist în IT mai serios nu lucrează moca. Între timp, desigur, nimeni nu mai dă un ban pe un ziar, fie și online, dar pretențiile (deseori cu acuzaț (...)
Urmeaza scumpiri f. mari la materialele de constructii, cine va suporta noile costuri, poate aflam daca nu este "SS" cat au fost pusi la plata vinovatii acestui esec....anuntat, tot (...)
@alexandrion Stai liniștit că moderatorii umblă la comentariile care nu le sunt pe plac și nu le mai afișează, dar nu se consideră cenzură. În loc să-ș (...)