Accident violent la intersecția dintre Revoluției și Crișan. Un taximetru a fost implicat
Duminică dimineață, în jurul orei 3:00, a avut loc un accident rutier pe Bulevardul Revoluției, la intersecția cu strada Crișan. În accident au fost implicate două autoturisme, dintre care un taximetru.
Îm urma impactului, taximetrul a fost răsturnat. Momentan nu cunoaștem cauza oficială a producerii accidentului, însă cel mai probabil a fost neacordarea priorității. Polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru a face cercetări și un echipaj de la Ambulanță pentru a oferi îngrijiri medicale.
Vom reveni cu amănunte, în momentul în care vom primi comunicatul oficial al Poliției.
Update
Inspectoratul de Poliție Județean Arad ne-a informat că a fost vorba de o tamponare, iar persoanele din autoturisme nu au avut nevoie de îngrijiri la spital.
Persoanele implicate au la dispoziție 24 de ore pentru a anunța evenimentul, la asigurări, întrucât s-a intrat în coliziune cu un stâlp.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)