Accident teribil la Șimand! Un biciclist, lovit de o mașină, în stare gravă
Accident cumplit seara trecută în Șimand, unde un biciclist a fost lovit de un autoturism marca Volkswagen Golf. La fața locului s-a deplasat un echipaj de la poliție și un echipaj de la ambulanță care l-a transportat pe tânărul biciclist la spital.
Momentan nu se cunoaște dinamica producerii accidentului, sau cine se face vinovat de producerea acestuia, dar ceea ce cunoaștem este că bicicclistul este într-o stare destul de gravă.
Vom reveni pe măsură ce primim noi informații asupra evenimentului.
UPDATE IPJ Arad: „Din primele cercetări la fața locului, s-a stabilit următoarele: aseară în jurul orei 21 și 10, un tânăr de 20 de ani din Șimand, s-a deplasat pe bicicletă pe o stradă laterală din aceeași localitate, iar la intersecția cu DN 79, a pătruns pe drum și nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism care se deplasa dinspre Arad înspre Oradea. În urma evenimentului rutier a fost rănit grav biciclistul.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Claudia Iuga, purtător de cuvânt al IPJ Arad.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)