joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Accident teribil în această după amiază! Zece victime după impactul cu un TIR

    de Special Arad | 3 iunie 2016, 4:20 PM | Regional

    0

    REGIONAL. Accident teribil produs vineri în jurul orei 12 pe DN 68, pe raza localității Zeicani, din comuna Sarmizegetusa, județul Hunedoara. În accident au fost implicate un microbuz și un autotren. La fața locului au ajuns trei ambulanțe ale SAJ Hunedoara, trei ambulanțe de tip SMURD și trei ambulanțe de la SAJ Caraș Severin.

    Pompierii de la descarcerare au fost moibilizați, iar la locul accidentului a ajuns și utilitara pentru transportul victimelor multiple, scrie hunedoaralibera.ro.

    Potrivit datelor oferite de autorități, în accident au fost rănite 10 persoane.

    „Conducătorul unui autotren, un bărbat în vârstă de 61 de ani, din jud. Timiş, care circula pe DN68, pe raza localităţii Zeicani (tronson de drum în lucru, semaforizat), din direcţia Haţeg – Caransebeş, a intrat în impact frontal cu un microbuz care efectua o cursă regulată de persoane pe ruta Timișoara – Tg. Jiu. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea conducătorului microbuzului şi a 8 pasageri (cu vârste cuprinse între 19 şi 64 de ani). Starea acestora urmează a fi evaluată din punct de vedere medical de echipajele de intervenţie sosite la faţa locului. În cauză a fost  întocmit dosar penal, urmând ca, în urma cercetărilor efectuate, să fi stabilite circumstanţele în care s-a produs evenimentul rutier. Traficul rutier este blocat pe durata intervenţiei”, se arată într-un comunicat al IPJ Hunedoara.

    SURSA: hunedoaralibera.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.