Accident stupid! Jurnalist sportiv mort după ce a fost călcat de ambulanță





Un jurnalist sportiv din municipiul Sfântu Gheorghe, Áros Károly, a murit, după ce a fost accidentat de o ambulanţă.
Tragicul accident s-a petrecut la un eveniment sportiv inclus în programul Zilelor Sfântu Gheorghe, jurnalistul fiind lovit de o ambulanţă a unei asociaţii de voluntari, a precizat luni, Erdely András, ofiţerul de presă al Zilelor Sfântu Gheorghe, scrie covasnamedia.ro.
Potrivit acestuia, şoferul pornise maşina în marşarier pentru a face loc participanţilor la ştafeta oraşelor înfrăţite Veszprem-Sfântu Gheorghe şi l-a surprins pe Áros Károly, care îi ieşise în cale dintre două autobuze parcate pe marginea drumului, în vecinătatea Bibliotecii Judeţene din oraș.
Jurnalistul în vârstă de 75 de ani a fost călcat cu roata în zona abdominală şi a fost transportat cu un elicopter SMURD la Târgu Mureş, dar viaţa nu i-a mai putut fi salvată. „A fost o moarte stupidă. Culmea este că Áros Károly a fost, în urmă cu 25 de ani, unul dintre iniţiatorii ştafetei Veszprem – Sfântu Gheorghe, care se desfăşoară pe o lungime de 870 de kilometri, şi venise să întâmpine sportivii”, a declarat Erdely András.
Autorităţile locale au decis luni ca în memoria lui, tradiţionalul Cros de Crăciun să poarte numele „Áros Károly”. El a lucrat şi după pensionare la cotidianul de limbă maghiară „Háromszék” şi era cel mai vechi jurnalist sportiv din judeţul Covasna, fiind şi iniţiatorul numirii Sălii Sporturilor din Sfântu Gheorghe „Szabó Kati” după marea gimnastă originară din judeţul Covasna, scrie covasnamedia.ro.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)