Accident pe strada 6 Vânători! O persoană a rămas încarcerată





În urmă cu puțin timp a avut loc un accident în care au fost implicate un autoturism și o autocisternă care transporta motorină. Incidentul s-a produs pe strada 6 Vânători, iar în urma impactului o persoană a rămas încarcerată fiind necesară intervenția echipelor de descarcerare și un echipaj SMURD. Din primele informații pe care le deținem, se pare că persoana care conducea autoturismul a dorit să vireze la stânga, iar din cauză că această manevră a fost executată fără a se asigura, nu a observat autocisterna care se angajase în depășire. În urma impactului, aceștia au părăsit partea carosabilă. Nu există pericolul unei explozii deoarece integritatea cisternei nu a fost compromisă. Din fericire, accidentul nu este unul grav persoana încarcerată fiind o femeie, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care face cercetări cu privire la modul de producere al accidentului.
Comentariile portalului
Azi am trecut pe la punctul de la Teatru unde era inchis.
Bravo Jegusor, fix artificiile si dosirea averilor voastre sunt prioritatile Romaniei! M00ie lacheul Valea si celor ce l-ati votat pe holimpicul de garsoniera!
Cine-i prostu' dat afara din strana??? Gigiiiií.