Accident pe drumul Arad – Oradea! „S-a dat peste cap de câteva ori” (Foto)





Accident în urmă cu câteva zeci de minute pe DN 79, drumul care leagă Arad de Oradea, în zona localității Nădab, pe o porțiune de drum dreaptă. Șoferul unui autoturism Dacia Logan înmatriculat în Arad a pierdut controlul volanului, iar martorii susțin că acesta a văzut târziu un TIR oprit pe marginea carosabilului.
Șoferul autocamionului își schimba una dintre roți, iar conducătorul autoturismului Dacia Logan l-a văzut târziu, a tras de volan, a intrat în balans, a părăsit partea carosabilă și s-a dat de câteva ori peste cap oprindu-se într-un șanț. „Am văzut cum s-a dat de câteva ori peste cap și am oprit imediat să merg să văd dacă i s-a întâmplat ceva. L-am scos din mașină și nu necesita îngrijiri medicale”, spune Cătălin, martor ocular și apoi persoana care l-a ajutat pe șoferul implicat în accident.
Autoturismul a fost avariat, dar cel mai important este că nu s-a soldat cu victime.
Comentariile portalului
PS Iar după ce-l veți scrie și-i veți da și un titlu, probabil veți întelege că autorul știe totdeauna cel mai bine ce vrea să transmită prin (...)
Repet: aștept cu nerăbdare articolul.
Domnului primar,cat si consilierilor lachei locali,le uram ca sa aiba nevoie cat mai curand de serviciile medicale,insa nu din comuna,ci de spital,pentru a realiza marsavia (...)