Accident pe centura Aradului în zona BAT! S-a urcat cu camionul pe Opel (FOTO)





Știri Arad. Intersecția din zona BAT a fost în această dimineață scena unui accident în care au fost implicate două autoturisme, ambele înmatriculate în Arad.
Șoferul autovehiculului Opel Zafira venea din zona CET spre cartierul Gai, iar la intersecția de la BAT a virat la dreapta pe drumul care duce spre Iratoșu. Din celălalt sens de mers, dinspre Gai, circula camionul de culoare albă. La intersecția cu drumul care duce spre Iratoșu, acesta a virat stânga chiar în timp ce șoferul Opelului era deja în viraj dreapta pe același drum. Ambii șoferi au respectat culoarea verde a semaforului, dar cel dela volanul camionului trebuia să mai dea prioritatea și Opelului.
Nu a făcut-o, s-a urcat pe el, iar acum va suporta rigorile legii.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)