Video | Accident mortal pe autostrada A 1, către Timișoara. Un bărbat a fost lovit de un autoturism





În urmă cu puțin timp un apel al 112 anunța un accident pe autostrada A1, sens de mers către Timișoara la kilometrul 545. Din primele informații este vorba de persoană care a fost lovită de un autoturism.
O ambulanță SMURD s-a deplasat la locul accidentului pentru acordarea primului ajutor. Din nefericire, la sosirea echipajului medical victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani prezenta leziuni incompatibile cu viața. Traficul în zonă se desfășoară pe banda a doua.
UPDATE
Despre accident, IPJ Arad a transmis următoarele: „La data de 8 noiembrie, în jurul orei 08.30, polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac au fost sesizați despre un eveniment rutier. Din primele cercetări a reieșit că un bărbat de 25 de ani, din județul Bihor, în timp ce conducea un autotren pe A1 Deva-Nădlac, ar fi acroșat un bărbat de 40 de ani. Din nefericire, în urma impactului, bărbatul de 40 de ani a decedat.
Testarea cu aparatele din dotare a conducătorului autotrenului a indicat că acesta nu se afla sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac într-un dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă„.
Citește și: Cazul Crișan. Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat pronunțarea în cazul contestației
Comentariile portalului
și-au dat mâna fanarioții cu șTrumphii, poate îi deranja că în 1919 nu se jucau nici măcar cu trenulețe de jucărie când la Arad se (...)
CE FAIN: TRENUL TRECE SI PRIN CARACAL CU ACEASTA OCAZIE SE POATE VIZITA SI FABRICA DE VAGOANE ARAD DE LA CARACAL CE FAIN
Da, Clubul Sportiv Baschet Arad este același cu echipa cunoscută anterior sub denumirea FCC ICIM Arad. De-a lungul timpului, echipa de baschet feminin din Arad a trecut prin mai (...)