Accident mortal între Lipova și Ususău. Un bărbat a decedat, iar un altul, grav rănit, a fost preluat de elicopterul SMURD





Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad anunță că pompierii Secției Bârzava intervin, în aceste momente, la un accident produs între un autoturism și un camion, pe DJ 682, înainte de orașul Lipova dinspre localitatea Ususău. Din primele informații, două persoane de sex masculin ar fi rămas încarcerate.
„Intervin pompierii militari ai Secției Bârzava cu o autospecială pentru descarcerare și o autospecială de intervenție. La locul evenimentului intervine un echipaj SAJ și elicopterul SMURD.
Intervenția este în dinamică”, au transmis reprezentanții ISU Arad.
UPDATE
ISU Arad anunță că în urma accidentului au rezultat două victime – doi bărbați – încarcerate, dintre care una decedată, iar cea de-a doua în stare de inconștiență, prezentând semne vitale.
„Pompierii au acționat pentru extragerea victimelor din autoturism, ulterior victima care prezenta semne vitale fiind preluată de către echipajul medical și transportată la spital cu elicopterul SMURD”, au precizat reprezentanții ISU Arad.
Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Arad au transmis că starea celei de-a doua victime s-a depreciat, fiind resuscitată la locul accidentului. Elicopterul SMURD a preluat victima resuscitată, transportând-o la Unitatea de Primire Urgențe Arad.
Cei doi bărbați implicați în accident au 30, respectiv 31 de ani.
În ceea ce privește împrejurările în care a avut loc accidentul, reprezentanții IPJ Arad au precizat următoarele: „Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 31 de ani, din Ususău, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 682, în afara localității Ususău, a intrat in coliziune cu un autocamion. În urma impactului, pasagerul autoturismului, un bărbat de 30 de ani, și-a pierdut viața, iar șoferul autoturismului a fost rănit și transportat la spital. Testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului autocamionului a indicat că acesta nu se afla sub influența alcoolului, iar șoferului autoturismului i-au fost recoltate probe biologice. Cercetările sunt continuate într-un dosar penal, întocmit pentru ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier„.
Potrivit informațiilor noastre, șoferul autoturismului ar fi efectuat o manevră de depășire în momentul producerii impactului.
Citește și: Accident mortal la Seleuș! Victima circula cu bicicleta și a fost lovită de un autoturism
Comentariile portalului
== O MESERIE DE OCARA FARA PROFESIONISTI CARE NU MAI CREAZA RESPEKT == INCREDEREA POPULATZIE IN MAGISTRATZI PRABUSITA LA 38/100 == DEZASTRU PROFESIONAL ==SCARBA MI E == SONDAJ IRES DIN DEC 2024 == CUTUMELE SOCIOLOGICE SPUN CA (...)
Wow. Pot sa dorm linistita acum.
e atat de usor sa judeci si sa critici. In spatele unei functii de judecator sunt multi ani de studiu, de sacrificii, de renuntari. ca sa ajungi judecator iti tocesti (...)