Accident mortal la ieșirea din Arad! Un șofer de 29 de ani e vinovat
Un tânăr de 29 de ani a provocat un accidet mortal, pe DN 7, între localităţile Veţel şi Mintia. Accidentul a avut loc aseară și s-a soldat cu moartea unui bărbat în vârstă de 48 de ani. Tragedi a avut loc la câțiva kilometri de granița dintre județele Arad și Hunedoara.
“Aseară, în jurul orei 21:00, un bărbat de 29 de ani, din municipiul Deva, care conducea un autoturism pe DN 7, dinspre Arad spre Deva, între localităţile Veţel şi Mintia, s-a angajat în depăşirea mai multor autoturisme, fără să se asigure corespunzător, şi a intrat în coliziune cu un moped, ce era condus din sens opus de un bărbat de 48 de ani, din comuna Hărău. În urma accidentului rutier a rezultat decesul conducătorului mopedului, în cauză întocmindu-se un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara, pentru zhd.ro.
Traficul rutier a fost restricţionat în zona respectivă aproximativ 2 ore, până la finalizarea cercetării la faţa locului.
FOTO: arhiva obiectivbr.ro


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)