Accident mortal în vestul țării. Octogenar lovit de tren la trecerea de cale ferată





În această dimineață a avut loc un accident mortal aproape de Timișoara.
Se pare că un bărbat în vârstă de 82 de ani ce circula pe un moped electric a fost spulberat de un tren în zona localității Peciu Nou din județul Timiș. Se pare că acesta nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată și a fost izbit în plin de garnitura trenului de pe ruta Timișoara – Cruceni.
Bărbatul, în stare de inconștiență, a fost preluat de un echipaj de prim-ajutor, însăcu toate eforturile medicilor nu s-a mai putut face nimic pentru acesta, declarându-se decesul.
În acest sens polițiștii din cadrul IPJ Timiș au deschis o anchetă:
„Un bărbat în vârstă de 82 de ani, a condus un moped electric dinspre satul Cebza spre DJ 593 iar la un moment dat la trecerea la nivel cu calea ferată, simplă fără bariere, a intrat în coliziune cu un tren care circula dintre municipiul Timișoara înspre satul Cruceni.
În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul bărbatului în vârstă de 82 de ani.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au declarat reprezentanții IPJ Timiș.
Citește și : Plângerile anterioare ale părinţilor băiatului violat de Lajos Kristof au fost clasate
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este