Accident mortal în vestul țării. O tânără a murit după ce șoferul de 19 ani a pierdut controlul mașinii





Accident mortal în județul vecin. Sfârşit tragic pentru o adolescentă, pasageră în maşina condusă de un alt tânăr şi care s-a răsturnat noaptea trecută, în jurul orei 1, în apropiere de Beregsău Mare.
„Un tânăr, în vârstă de 19 de ani, a condus un autoturism pe DN 59 A dinspre Timișoara înspre localitatea Beregsău Mare, iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma impactului a rezultat decesul unei tinere, în vârstă de 17 ani, pasageră în autoturism, precum și rănirea conducătorului auto, respectiv a tânărului de 19 ani. Conducătorul auto a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, a transmis IPJ Timiş. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Citeste mai mult pe:pressalert.ro
Comentariile portalului
In sfârșit sa rezolvat aceasta anomalie. Toate primatele, cu mic cu mare pocneau de bucurie de revelion. Un lucru normal. Felicitări
Nu vă panicați ! Va fi bine pentru cetățeni. Doar ne-au asigurat "elitele intelectuale" ale României de treaba asta. Nu a declarat Digușor că "în aceste momente (...)
Speram ca dupa 35 de ani sa putem admira doar jocurile de artificii organizate de profesionisti si autorizate! Un adevarat cosmar, din acest punct de vedere, in preajma revelionului in toate (...)