Coliziune mortală pe Autostrada A1. Consulul Ungariei la București și-a pierdut viața
Un accident mortal a avut loc pe Autostrada A1, la km 463 în apropierea localității Belinț, sensul de mers Lugoj către Timişoara.
O persoană, un bărbat de 60 de ani a decedat în urma accidentului rutier provocat de explozia unui cauciuc a unei camionete ce transporta lemne.
,,La data de 29 august 2024, un tir încărcat cu lemne circula pe A1 Deva-Nădlac dinspre Timișoara spre Lugoj, iar la un moment dat unul dintre pneuri ar fi facut explozie, fapt pentru care tirul a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de un bărbat, în vârstă de 60 de ani, ulterior tirul intrând în coliziune cu alte două autovehicule.
În urma impactului, conducătorul auto, de 60 de ani, a decedat.
Polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au declarat reprezentanții IPJ Timiș.
Update
Din informațiile care au apărut în publicația Adevărul, victima se pare că este Consulul Ungariei la București, Ferenc Vágó. Informația a fost preluată și de anumite ziare din Ungaria.
Comentariile portalului
Și atunci nu este momentul reconfigurării întregului bulevard de la Podgoria la Teatru. Mutat circulația pe mijloc, lărgit pietonalul lângă imobile și creând posibilitatea unor (...)
Tara aberanta oras aberant primar fraudulos...
Noi nu alegem nimic, doar validăm o listă cu boi aleși de alții.