Accident lângă Verbiță, cu un bărbat încarcerat în mașină





Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad anunță că în această dimineață, în jurul orei 07:30, echipajul descarcerare a Detașamentul Arad a intervenit la ieșirea din Arad spre Nădlac (zona Verbiță) pentru extragerea unui bărbat încarcerat în autoturism în urma unui accident rutier.
Victima a fost extrasă și predată în viață echipajului medical pentru a fi transportata la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean.
UPDATE
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) transmite că victima este un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Secusigiu. Acesta a pierdut controlul volanului pe Calea Aurel Vlaicu, părăsind partea carosabilă și a lovit un stâlp.
În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a bărbatului (la prima vedere), acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și evaluarea stării sale. Fiind rănit ușor, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, urmând a-i fi recoltate două probe biologice, pentru stabilirea alcolemiei, anunță IPJ Arad.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului.
Comentariile portalului
== TZAI DRK CU MINCIUNILE VOASTRE ORDINARE == ROMULANIA ALOCA DOAR 6/100 DIN PIB PT SANATATE== AUSTRIA FRANTZA ALOCA 11,2/100 DIN PIB == PANA SI BULGARIA ALOCA 7,7/100 DIN PIB == SCARBA MI E DE VOI == AJUNGETZI (...)
Din ce se vede,distinsul domn senator este un mic fir de par in calea ascensiunii lui Georgescu,un element nesemnificativ,ce s-ar vinde pe bani putini. Asta desigur,daca (...)
Repercusiunile șefului arogant care nu este capabil de aceasta funcție, polițiștii care țin pasul cu inflația, inclusiv acela care a ieșit la pensie și continua (...)