Accident la Zimand Cuz! Cel puțin una dintre victime este încarcerată
În urmă cu doar câteva minute, în jurul orei 16.20, a avut loc un accident rutier în localitatea Zimand Cuz, pe DN79, pe sensul de mers dinspre Arad spre Oradea.
Din primele informații se pare că ar fi vorba despre două autoturisme implicate, în fiecare dintre ele aflându-se câte o victimă.
Una dintre victime este încarcerată, însă despre a doua nu se știu încă prea multe detalii.
Au intervenit mai multe echipaje de salvare, printre care și pompierii cu descarcerarea, un echipaj SMURD și un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean.
Update
Victima încarcerată a fost extrasă în viață și predată echipajului SMURD TIM. Cealaltă victimă a fost preluată de echipajul SAJ.
Update IPJ Arad: În după-amiaza zilei de 7 Octombrie, în jurul orei 16,00, un tânăr de 23 de ani, din județul Maramureș, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Zimandcuz, dinspre Oradea spre Arad, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de o femeie de 33 de ani, din Zimand. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în afara părții carosabile.
În urma testării cu aparatul alcooltest, s-a constatat că niciunul dintre cei doi conducători auto nu era sub influența băuturilor alcoolice. Aceștia au fost transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au dus la producerea evenimentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)