Update 2Accident la Șiria! Mai multe persoane au ajuns la spital

    de Andreea Daniela B. | 4 august 2022, 7:44 PM | Știri Arad | Topic special

    4

    În urmă cu câteva minute a avut loc un accident rutier. Acesta s-a petrecut pe raza localității Șiria. Din primele informații ar fi vorba despre două autoturisme în care s-au aflat, în total, patru persoane, printre care și o mamă cu copilul său.

    Momentan au ajuns la fața locului mai multe echipaje care să le ofere primul ajutor victimelor.

    Una dintre mașini este avariată complet. Aceasta este în afara părții carosabile, într-un șanț de pe marginea drumului.

    Update: Numărul victimelor a crescut

    În această seară, în jurul orei 19:00, pompierii arădeni au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unui accident rutier între localitățile Horia și Șiria, în care au fost implicate două autoturisme.

    De îndată, un echipaj SMURD s-a deplasat la locul intervenție iar în sprijinul acestuia au intervenit și două echipaje SAJ.

    În urma accidentului au rezultat 7 victime conștiente și cooperante, ne încarcerate. Acestea au fost evaluate la fața locului de către echipajele medicale prezente și transportate la spital, după cum urmează:

    -Echipajele SAJ au transportat la spital 2 victime;
    -Echipajul SMURD a transportat o victimă.

    Patru victime au refuzat transportul la spital“, au transmis reprezentanții ISU Arad.

     

    Update IPJ Arad

    La data de 04 august a.c., in jurul orei 19, a avut loc un accident rutier pe D.J.709, în afara localității Șiria.

    Din cercetări a reieșit că un bărbat de 19 ani, din localitatea Galșa, care conducea un autoturism pe D.J.709 dinspre Șiria spre Horia la km 21+900 intra în coliziune cu un autoturism condus de un alt tânăr de 19 ani, din localitatea Șiria.

    În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a 3 persoane, pasageri în autoturisme, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

    Conducătorii autoturismelor au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.

    În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul“.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Băi “isteților” care v-ati ofuscat când, la articolul despre “Copilul de nici 2 ani căzut de la etaj în Mall” , (din indolența și imbecilitatea mamei și bunicii), eu vă ziceam în Comentariu:
      “… că aproape zilnic copii și tineri SE NENOROCES sau NENOROCESC PE ALȚII, din cauza PROASTEI-CREȘTERI, NEEDUCĂRII și NESUPRAVEGHERII din partea unor părinții iresponsabili, care au impresia ca rolul lor s-ar reduce la a-i procreea si a le asigura tot ce-si doresc aceștia, MAI PUTIN EDUCAȚIA, CIVILIZAȚIA și BUNUL-SIMT!” 😡

      * Iar consecintele se vad:
      – acum doi tineri de 19 ani s-au tamponat (ce-i drept, doar unul vinovat, dar nici celălat nu a avut încă format reflexul de evitare al accidentui).
      – de câteva zile, un alt dement de 28 de ani gonea cu 187km/h pe acelașu DJ; și nu, nu-i vorba că “are experință si reflexe”, pt ca la asemenea viteză, nici Verstapen să fi, nu poti evita o caruță , tractor sau alt obstacol, care ORICÂND POT APĂREA PE UN DJ (că nu-i Autostradă);
      – o mulțime de tineri se electrocuteaza și ard de vi, pt selfiuri pe vagoane, pt ca NIMENI NU LE EXPLICA faptul că acea linie electrică are … 27.000V în ea și NU E NECESAR SĂ O ATINGI, ci E SUFICIENT SA TE APROPII SUB 1,5-2 m, ca să faca “arc-electric” și să te “prăjească”…
      – etc.😢

      * Dar, toate astea, părinții NU VOR SĂ LE VADĂ, vor DOAR SĂ GĂSEASCĂ PE ALȚII VINOVAȚI, pe toți, mai puțin ei… ! (???) … iar copiii lor continuă sa moara, să se nenorocească sau să nenorocească, pt că nimeni din familie (în primul rând), sau din apropiere (scoală, rude, apropiați, etc. – în al doilea rând), nu-i supraveghează (atenție, nu am spus “CONTROLEAZĂ!” – e o mare diferența !!!) și nu le explică ce e BINE si ce e RĂU, nu-i învață CE AI VOIE și ce NU AI VOIE să faci în viață.

      * Si uite așa, România devine locul 2 MONDIAL (!!!) la rata de mortalitate, dar noi continuăm să GASIM SCUZE și ALȚI VINOVAȚI, șI SĂ NE VĂICARIM dar fără să facem nimic, ca în povestea “Prostia omenească” (cea “cu drobul de sare”) – care, după mine, ar trebui să figuteze pe Drapelul Național, atât de bine ne reprezintă. ☹

      * PS: Concluzie: nu, nu copiii si tinerii sunt de vină pt toate astea (chiar dacă, de multe ori, ei le provoacă), cî ADULȚII CARE NU-I ÎNVAȚĂ, NU-I ÎNDRUMĂ, NU-I EDUCĂ și NU-I SUPRAVEGEAZĂ (până au convingerea și dovada ca acel tânăr A DEVENIT RESPONSABIL – doar atât 😀).

      +10 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.