Accident între un TIR și tren în apropiere de Săvârșin!





Un șofer de TIR și-a văzut moartea cu ochii în urmă cu câteva zeci de minute la o trecere de nivel de cale ferată în apropiere de localitatea Săvârșin din județul Arad.
Șoferul nu a acordat prioritate și TIR-ul a intrat în coliziune cu trenul. Așa cum se vede în fotografie, trenul era format din mai multe cisterne, dar nu a existat nici un moment pericolul vreunei explozii pentru că acestea erau goale.
Șoferul autocamionului a suferit câteva leziuni ușoare și nu a avut nevoie de spitalizare. Cabina TIR-ului a fost avariată, iar unul dintre vagoanele trenului a deraiat.
UPDATE
Șoferul autocamionului este din Hunedoara și este în vârstă de 64 de ani. Accidentul a avut loc în jurul orei 14.30, iar circulația a fost blocată apoi pe acel drum până după ora 18.
Drumul pe care s-a petrecut accidentul este între localitățile Ilteu și Săvârșin, calea ferată fiind semnalizată atât cu indicatoare cât și cu semnale acustice.
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)