Accident între microbuz și TIR pe DN6! Șase persoane, între care și doi copii, au ajuns la spital
Șase persoane au ajuns la spital, printre care și doi copii, în urma coliziunii dintre un microbuz și un TIR. Accidentul a avut loc în localitatea timișeană Topolovățu Mare. Atat microbuzul cât și TIR-ul circulau dinspre Lugoj înspre Timișoara. La un moment dat, șoferul TIR-ului a intrat în depășirea a două microbuze. După ce l-a depășit pe primul, a încercat să intre înapoi pe bandă însă a acroșat al doilea microbuz. În urma impactului, TIR-ul și micribuzul au ajuns pe câmp. Șoferul microbuzului a rămas încarcerat și a fost nevoie de intervenția pompierilor de a Descarcerare pentru scoaterea lui din vehicul.
Conducătorul microbuzului și cei cinci pasageri, printre care și doi copii, au fost răniți ușor. Cu toții au fost preluați de ambulanțe și duși la spitale în Timișoara. Șoferul TIR-ului a scăpat teafăr. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)