Un autoturism a ajuns în afara șoselei, între Lipova și Neudorf, în urma unui accident





Un accident rutier a avut loc în această dimineață, între localitățile Lipova și Neudorf. Din primele informații, un autoturism a ieșit în afara părții carosabile. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad anunță că o persoană ar fi încarcerată în urma evenimentului rutier.
La accident intervin, potrivit ISU Arad „pompierii militari ai Secției Bârzava cu o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD Terapie Intensivă Mobilă. În sprijinul forțelor intervine și SVSU Lipova. Intervenția este în dinamică”.
UPDATE
Potrivit reprezentanților ISU Arad, în urma accidentului a rezultat o victimă – un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani – conștientă, cooperantă.
Bărbatul a fost ajutat să iasă din autoturism de către pompierii voluntari ai SVSU Lipova. Victima a fost preluată de către echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă, iar în urma evaluării medicale a fost transportată la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.
Pompierii voluntari ai SVSU Lipova au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.
Despre incidentul rutier, IPJ Arad transmite următoarele: „În ziua de 24 aprilie, în jurul orei 11:10, polițiștii orașului Lipova au fost sesizați despre un eveniment rutier. Din primele cercetări a reieșit că un bărbat de 53 de ani, din Ghioroc, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 682, între localitățile Neudorf și Lipova, a pierdut controlul asupra direcției de mers, răsturnându-se și ieșind de pe partea carosabilă. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară (la prima vedere) a conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și evaluarea stării sale. Fiind rănit ușor, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, urmând a-i fi recoltate probe biologice. Polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier”.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)