Accident înfiorător: șofer decapitat azi noapte pe autostrada care leagă Timișul de Arad!





Un grav accident rutier s-a produs azi noapte pe autostrada A1, la kilometrul 484, în zona localității timișene Remetea Mare, pe sensul de mers spre Lugoj. În accident au fost implicate un autocamion și un microbuz, ambele vehicule ajungând în afara părții carosabile în urma incidentului.
„La locul intervenției s-au deplasat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD, două ambulanțe SAJ, 12 subofițeri”, a transmis ISU Timiș, conform pressalert.ro.
Din nefericire, șoferul microbuzului și-a pierdut viața în urma accidentului, fiind efectiv decapitat și aruncat la 50 de metri de la locul impactului cu trupul tot zdrobit. Femeie aflată de asemenea în microbuz a fost transportată de urgență la spital. Șoferul TIR-ului, cetățean polonez, nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Conform pressalert.ro, microbuzul era oprit pe banda de urgență după ce făcuse pană. Bărbatul care schimba roata a fost zdrobit de TIR, care a lovit microbuzul și l-a aruncat în afara șoselei, rănind astfel femeia care se afla în autovehicul. TIR-ul s-a răsturnat pe o parte în urma coliziunii.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)