Accident înfiorător în Mehedinți! Trei persoane au murit pe loc , alte patru sunt rănite în urma unui impact puternic între două mașini





Un accident cu urmări foarte grave a îndoliat mai multe familii, ale căror persoane dragi au pierit în urma impactului puternic dintre două autoturisme.
Accidentul a avut loc joi seară târziu, în 13 ianuarie, în județul Mehedinți. Mai exact, pe DN67 Drobeta Turnu Severin – Motru, în localitatea Cocorova, din câte a anunțat Centrul Infotrafic.
La locul impactului au intervenit de urgență mai multe echipaje de salvatori – cadre medicale, dar și pompieri. Au fost trimise la fața locului atât autospeciale de la ambulanță, cât și de la SMURD. Șapte oameni se aflau în cele două autoturisme. Trei dintre victime au rămas încarcerate între fiarele contorsionate, astfel că pompierii au intervenit cu echipamente de descarcerare.
Din păcate, însă, s-a aflat că trei oameni nu au supraviețuit impactului, fiind declarate decedate. Alte patru persoane au fost rănite, primind primele îngrijiri la locul accidentului.
„În accident au fost implicate șapte persoane, dintre care trei încarcerate. Pompierii au acționat imediat pentru descarcerarea celor trei persoane, care, din nefericire, au fost declarate decedate de către medicul SAJ. Patru persoane primesc primul ajutor de la echipajele SMURD și SAJ, dintre acestea 2 sunt conștiente, iar alte două semiconștiente”, au precizat reprezentanții ISU Mehedinţi, citați de realitatea.net.
Polițiștii urmează să stabilească, în cadrul unor cercetări, condițiile exacte în care s-a produs acest accident cu urmări tragice, notează national.ro
Comentariile portalului
La revedere, am primit ofertă în Timișoara, 5.600 net încadrare, 920 bonuri de masă, tichete cadou, abonament la sală, asigurare medicală, al 13-lea și al 14-lea salariu, bonus de performanță, ore (...)
A primit sarcină de la șeful de cuib să provoace și să mabipuleze.
Dau afara pensionari angajati. Parca vreo 90 de oameni. Ia luati-i la puricat. Nu mai au comenzi, au de lucru de azi pe maine. Daimler a plecat de la ei, de (...)