Militarul Gabriel Ciucă a murit chiar de ziua sa de naștere! Colegul lui, Buha, este conștient și va fi operat la Timișoara





Doi arădeni au murit, iar unul este în stare gravă, în urma unui accident rutier care a avut loc, vineri seara, pe DN 7, la intrarea în Deva.
Din primele cercetări a rezultat că șoferul autoturismului în care se aflau arădenii a încercat să întoarcă pe linia continuă, fiind surprins de un camion care circula pe banda a doua, în aceeaşi direcţie cu autovehiculul în care se aflau cei trei arădeni.
În urma accidentului murit un bărbat în vârstă de 44 ani, care se afla pe scaunul din dreapta șoferului.
Șoferul, în vârstă de 32 ani, şi un bărbat, pasager pe bancheta din spate a autoturismului, în vârstă de 32 de ani, au fost transportaţi la Spitalul Municipal Deva pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare. După câteva ore, la spital a decedat şi şoferul autoturismului. Celălalt bărbat este în stare gravă.
UPDATE
Cei trei bărbaţi erau colegi, militari în civil care se îndreptau spre serviciu. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. Din cauza accidentului traficul rutier a fost blocat aproape o oră pe ambele sensuri de circulaţie.
UPDATE 2
Cei doi au fost camarazi de război, în Afganistan. Şoferul a încercat o întoarcere periculoasă şi i-a spulberat un TIR. Maşina militarilor s-a răsturnat, pe şosea, sub ochii altor colegi de jurământ. La volan era caporalul Ioan Botaş (32 de ani). Pe scaunul din dreapta, stătea Gabriel Ciucă. Chiar ieri trebuia să-şi sărbătorească ziua de naştere dar a murit în ziua în care a împlinit 44 de ani.
UPDATE 3
Unicul supraviețuitor este Petru Buha, acesta suferind răni foarte grave. Acesta urmează să fie supus unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Militar din Timișoara, suferind în urma accidentului un traumatism cranio-cerebral acut cu pierdere de cunoştinţă, un traumatism cranio-facial şi o fractură de femur. “Pacientul a suferit politraumatism prin accident rutier. Este conştient, stabil hemodinamic şi respirator şi a fost transferat la Timişoara pentru o intervenţie chirugicală, deoarece a suferit şi o fractură femurală”, a declarat medicul Ovidiu Zamfiroiu, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara-Deva.
Familiile soldaţilor morţi au plecat de la Arad la Deva să le ridice trupurile. Dumnezeu să-i odihnească!
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)