vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Accident grav la Ineu! Cinci persoane au fost rănite după ce au ajuns cu mașina în canalul de pe marginea șoselei

    de Special Arad | 21 martie 2021, 9:43 AM | Știri Arad

    0

    (foto: ISU Arad)

    Ieri 20.03.2021, în jurul orei 23.30, Garda de Intervenție nr. 1 Ineu din cadrul Detașamentului Ineu a intervenit cu o autospecială de stingere și modul descarcerare, o autospecială SMURD de prim ajutor și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean pe centura orașului Ineu. Aceștia au fost chemați ca să salveze trei persoane care erau blocate într-un autoturism ce a căzut în canalul de pe marginea șoselei.

    La sosirea echipajelor de intervenție, autoturismul era în canal, pe roți, în apă până la nivelul geamurilor.

    Echipajul de salvatori a acționat pentru extragerea celor trei victime din autoturism, doi adulți (un bărbat și o femeie) și un minor de 10 ani. Toți 3 în viață dar cu multiple traumatisme și hipotermie.

    În acel moment a fost solicitat în sprijin și un echipajul SMURD Terapie Intensivă Mobilă a Detașamentului de Pompieri Arad.

    La scurt timp, pompierii și-au dat seama că nu e vorba doar despre trei persoane, iar la locul accidentului au mai fost găsite alte două victime ( un bărbat și o minoră), care au reușit să iasă din autoturism, însă și aceștia aveau politraumatisme.

    Din fericire, la finalul misiunii toate cele cinci victime au fost transportate în viață la unități medicale.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.