Accident grav între Vinga și Șag! Doi nevinovați, aflați într-un Cielo, au fost răniți foarte grav! (Foto)
Știri Arad. Șoferul unui microbuz înmatriculat în Arad, în care se aflau trei persoane, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de trafic, a pierdut controlul mașinii și a intrat pe contrasens, lovind un Cielo (cu număr de înmatriculare din Mehedinți). În urma impactului, patru persoane au fost rănite, dar cele cele două persoane aflate în Cielo au suferit răni foarte foarte grave, toate fiind transportate la Spital.
Accidentul s-a produs între localitățile Șagu și Vinga, la kilometrul 34, microbuzul deplasându-se din direcția Timișoara spre Arad.
La fața locului au ajuns echipaje ale Poliției Rutiere, ISU (descarcerare) și Ambulanță.
Comentariile portalului
"cAnd proștii speră hoții prosperă"...fiind un comentariu consecutiv să deduc că m-ați făcut/numit prost pentru că (încă mai) sper?
Adevărat a Înviat! Iertați-mă dar cred că o spunem și prea puțini - mă număr printre ei - o realizăm cu-adevărat! Îmi permit să (...)
Adevărat a înviat !