Accident grav în Banat! Patru victime, după ce au căzut cu mașina în râpă





O mașină s-a răsturnat într-o râpă în această dimineață în județul Timiș. După ce s-a izbit de un alt autoturism, pe drumul ce leagă Traian Vuia de Dumbrava, șoferul nu a mai putut ține controlul volanului și s-a rostogolit într-o râpă adânca de câțiva metri, și a aterizat cu botul într-un șant plin cu apă.
În accident au fost implicate cinci persoane, însă toate au reușit să părăsească habitatul mașinii înainte de a ajunge pompierii la locul accidentului. Cu toate acestea, patru dintre victime au fost transportate la spital, una dintre ele fiind în stare gravă, după ce a suferit un traumatism cranian, scrie opiniatimisoarei.ro.
„La fața locului s-a deplasat o autospeciala de lucru cu apă și spumă și trei subofițeri, echipaje SMURD și SAJ. La sosirea echipajelor autoturismul era căzut într-o râpă în urma unui impact cu un alt autoturism”, spun reprezentanții ISU Banat.
Pompierii au intervenit apoi pentru scoaterea mașinii din șant, iar oamenii legii au deschis o ancheta pentru a vedea cu exactitate cum s-a produs accidentul, scrie Opinia Timișoarei.
FOTO: optm.ro
Comentariile portalului
Cine v a pus sa scrieti acest articol de rahat? Domnul cu P? Ca i problema pana la urma? Ca s-au facut fantani? Pai nu au apa potabila oamenii, doar (...)
Și în UDMR sunt astfel de oameni? Răspuns:da. Spre surprinderea celor care idealizau aceasta formațiune politică(sa zicem, deși nu e partid politic) .
Distinsă doamna Luci,chiar dacă sărutați dosul,mîinile și poalele domnului primar nu sunteți cu nimic mai bine văzută de către cititor nici de (...)