Accident grav de ATV lângă Stâna de Vale! Un bărbat a murit





Un bărbat a murit, sâmbătă după amiază, iar o femeie a fost grav rănită, după ce s-au răsturnat cu ATV-ul într-o râpă dintre Stâna de Vale şi Coada Lacului.
Anunţul a fost făcut sâmbătă după amiază, de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, maior Camelia Roşca.
„În jurul orei 17.20, ISU Crişana a fost sesizat cu privire la producerea unui accident în care au fost împlicate două persoane, aflate pe un ATV care s-a răsturnat într-o râpă între Stâna de Vale şi Coada Lacului. Din nefericire, un bărbat în vârstă de aproximativ 48 de ani a decedat”, a explicat Camelia Roşca, scrie ebihoreanul.ro.
Cealaltă victimă, o femeie de aceeaşi vârstă, a fost scoasă din râpă de salvamontişti şi de paramedici.
„Femeii, care se afla în stare gravă, i s-au acordat îngrijirile care se impuneau fiind transportată ulterior cu elicopterul SMURD la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean”, a mai precizat reprezentanta ISU.
„Din păcate, ca urmare a unor leziuni grave, incompatibile cu viaţa, pilotul ATV-ului a decedat. Partenera acestuia a suferit mai multe leziuni la nivelul membrelor și coloanei lombare şi a fost preluată de elicopterul SMURD. (…) Echipajele medicale au acordat asistenţă şi altor 2 persoane, martori ai accidentului, aflate în stare de şoc”, au transmis salvamontiştii pe pagina de Facebook „Salvamont Salvaspeo Bihor”.
Victimele sunt din Oradea. Sunt soț și soție, bărbatul fiind în vârstă de 48 de ani, iar femeia de 47, scrie ebihoreanul.ro.
Comentariile portalului
In sfârșit sa rezolvat aceasta anomalie. Toate primatele, cu mic cu mare pocneau de bucurie de revelion. Un lucru normal. Felicitări
Speram ca dupa 35 de ani sa putem admira doar jocurile de artificii organizate de profesionisti si autorizate! Un adevarat cosmar, din acest punct de vedere, in preajma revelionului in toate (...)
Este o idee buna exista si tramvaie in zona si ar putea fi introduse si curse de autobuz. Daca tot s-a facut o investitie ea trebuie exploatata! Speram sa nu (...)