Accident cu victime, la Chișineu-Criș, produs de un șofer băut





Un bărbat de 34 de ani, din Arad, nu s-a putut răbda să nu urce la volan după ce consumase alcool, iar în inconștiența sa a produs un accident în care au fost implicate un număr de șapte persoane.
Mai exact, duminică seara, în jurul orei 22:30, bărbatul de 34 de ani conducea o autoutilitară pe Drumul Național 79, pe direcția de mers Arad-Oradea, iar la kilometrul 35 + 700m a intrat pe sensul opus și s-a izbit de un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani din Suceava. În urma impactului, autoturismul a derapat într-un șanț de pe marginea drumului. În total, din informațiile ISU Arad, în cele două mașini se aflau nu mai puțin de șapte persoane, însă, potrivit acelorași reprezentanți ISU, dar și ai IPJ Arad, doar două dintre persoane au fost rănite. Este vorba despre rănirea ușoară a conducătorului de 45 de ani al autoturismului și de o femeie de 61 de ani, pasageră în același autoturism.
Una dintre victime a fost preluată de la fața locului de un echipaj SMURD, iar cealaltă de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Conform procedurilor, polițiștii sosiți la fața locului i-au testat pe cei doi șoferi cu aparatul alcooltest, în cazul conducătorului autoutilitarei rezultând o alcoolemie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Oamenii legii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.
Atenție, fotografia nu este de la fața locului, ci este una de arhivă, având doar scop ilustrativ.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)