Accident cu trei victime și cu descarcerare la ieșirea din Șagu spre Arad. S-au izbit cu mașina de un copac | Foto





Trei persoane au fost accidentate duminică seara, în jurul orei 17:15, în localitatea arădeană Șagu, după ce un șofer a intrat cu mașina într-un copac.
Astfel, șoferul unui autoturism marca Audi, de culoare gri, care circula pe Drumul Național 69 (DN 69), din direcția Arad în direcția Timișoara, înainte de intrarea în localitatea arădeană Șagu a pierdut controlul volanului, autoturismul părăsind partea carosabilă și izbindu-se violent de un copac.
La fața locului s-au deplasat de urgență două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad, cu două ambulanțe de tip B, respectiv un echipaj de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Arad.
În urma impactului dintre autoturism și copac, două persoane, un bărbat și o femeie, au rămas încarcerate între fiarele contorsionate ale autoturismului, acestea fiind extrase de către echipajul ISU. O a treia persoană, o femeie, are nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit primelor informații, cele trei victime sunt suspecte de posibile fracturi ale membrelor.
Drumul Național 69 este blocat momentan pentru ca polițiștii să poată face cercetările aferente pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor ce au dus la acest accident.
Foto: Facebook/Radar ARAD & ISU Arad
UPDATE
Potrivit ultimelor informații venite din partea autorităților, la volanul autoturismului se afla un bărbat, în vreme ce pasageri erau cei doi copii minori ai acestuia. În continuare, reprezentanții ISU Arad transmit că cele trei victime sunt suspecte de multiple fracturi ale membrelor.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)