Accident cu patru mașini în Micălaca. O femeie este rănită





Un accident rutier care a avariat patru mașini s-a produs în jurul orei 16:00 în cartierul Micălaca din municipiul Arad.
Din primele informații, se pare că un autoturism marca Chevrolet și un autoturism marca Audi au intrat în coliziune, iar în urma impactului au fost avariate alte două mașini parcate pe marginea carosabilului. Momentan nu știm exact cauza producerii accidentului, însă el a survenit chiar în dreptul intersecției de lângă biserica Maranata, astfel că, cel mai probabil, are de a face cu nearcordarea priorității.
La fața locului au ajus două echipaje de Poliție și un echipaj medical SMURD.
În autoturismul Chevrolet se află o femeie care este rănită și încarcerată, șoferul autoturismului Audi însă nu a fost rănit.
Circulația este blocată pe Bulevardul Nicolae Titulescu, pe sensul de mers către superkarketul Supeco (fostul Billa).
UPDATE
Din primele cercetări ale polițiștilor a reieșit că mașina condusă de o arădeancă de 63 de ani a fost acroșată de un alt autoturism pe strada Marcel Olinescu, la intersecția cu Bd. Nicolae Titulescu.
În urma impactului, femeia a fost rănită ușor (la prima vedere) și a fost ulterior transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și evaluarea stării sale, anunță Inspectoratul de Poliție Județean.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul dintre conducătorii auto nu era sub influența alcoolului.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului.
Comentariile portalului
V-ați prins...
De râsul curcilor cu ce "argument" vine un "jurnalist". O filmare în care persona recunoaște că a gafat pentru că s-a luat după o minciună de-a lui Nă (...)
Romania va merge mai departe, indiferent ca va iesi Gladiatorul Galeriei sau Harry Nicusor Potter, ea va ramane tot in UE, nu vor mai putea sulfari firmele de cotet ale (...)