Accident cu doi răniți la ieșirea din Arad spre Zădăreni. Au intrat cu mașina sub TIR | Foto
Știri Arad. Doi oameni sunt răniți și transportați la spital, după ce s-au lovit cu mașina de spatele unui TIR, în urmă cu două ore, la ieșirea din Arad spre Zădăreni.
Conducătorul unui TIR nu s-a asigurat suficient la efectuarea manevrei de întoarcere pe drumul care leagă orașul Arad cu satul Zădăreni, în zona cu patru benzi, și nu a acordat prioritate unui autoturism Volkswagen care circula în spatele lui, acesta din urmă intrând efectiv sub TIR cu partea dreaptă din față a mașinii.
În urma impactului, șoferul și pasagerul din dreapta au fost răniți ușor și au fost transportați de către un echipaj de Ambulanță la Spitalul Clinic Județean Arad.
Poliția face cercetări cu privire la modul în care s-a produs accidentul.




















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)