A spart geamul mașinii și a furat o poșetă, ziua în amiaza mare, în centrul Aradului
Știri Arad. Se pare că hoții și tâlharii nu mai au frică și operează în plină zi, pe unele dintre străzile centrale ale Aradului.
Dacă la începutul acestei săptămâni vă prezentam un material cu povestea unui tânăr care a tâlhărit o femeie în plină zi, într-o zonă centrală a Aradului, după care a fost prins în mai puțin de trei ore de la comiterea faptei, astăzi un arădean se plânge pe Facebook, în grupul Radar ARAD, că i-a fost spartă mașina tot în plină zi și tot pe o stradă centrală a orașului.
Concret, Marius Bejan scrie în postarea sa că cineva i-a spart unul din geamurile mașinii și a furat o poșetă în care se aflau un portofel cu bani și acte.
„Astăzi, în jurul orei 13, pe Bulevardul Decebal, lângă Casa Armatei, mi s-a spart geamul la mașină și a furat poșeta în care era portofelul cu actele și niște bani. Cine îmi poate da datalii, îl rog să îmi scrie în privat!”, scrie Marius Bejan în apelul disperat de pe rețeaua de socializare.
Tot la acea postare, arădeanul, care lucrează la un cabinet stomatologic, spune că poșeta respectivă nu se afla la vedere, ci pe bancheta din spate a mașinii, acoperită cu mai multe haine. Totodată, acesta spune că mai importante decât banii din acel portofel sunt actele.
Contactat de Special Arad, tânărul spune că a depus deja o plângere la Poliție. Cel mai probabil că autoritățile vor lua imagini de pe toate camerele de filmat din zona respectivă și, sperăm noi, hoțul va fi prins în cel mai scurt timp.
Comentariile portalului
Frumos.Un OM cu suflet URIAS. Felicitāri
O mare parte sunt plamaditi sub sutana lui Noghiu urmașul patriarhului Daniel sau 50 cent vedetă la polivalentă cu 3 mii de zombi. CredeNumai și nu cerceta Votează PLN Da Construim. (...)
Cargus= zero barat, ,,doctorul" să-și aducă aminte de sacii negrii,Chesa e simplu executant.Atunci singurul câte nu e din aceeași regie ar fi Aslau.Decit (...)