miercuri, 12 iunie, 2024

Special Arad Logo

    A scris un text și a adunat aproape 10.000 de like-uri pe Facebook! „Încă mi se pare că vorbesc despre o altă țară, nu despre țara mea”

    de Lucian Dănilă | 21 aprilie 2016, 1:56 AM | Sport

    1

    Andreea Răducan este, fără îndoială, una dintre cele mai mari sportive pe care le-a avut România. Fostă campioană olimpică, Andreea a trecut prin drama retragerii medaliilor de aur la Sydney, în 2000, din cauza unui banal nurofen.

    Acum, la câteva zile după ce echipele de gimnastică ale României, atât la feminin cât și la masculin, nu au obținut calificarea la Olimpiada de la Rio de Janeiro, Andreea și-a scris amărăciunea, și toate stările pe Facebook.

    Postarea a adunat până aseară peste 7.000 de like-uri (n.r. aprecieri) în doar 24 de ore, dar ele continuă.

    IATĂ TEXTUL INTEGRAL

    „Marturisesc ca in ultimele ore m-au incercat tot felul de stari: de amaraciune, tristete, revolta, nostalgie. M-au sunat jurnalisti si oameni care lucreaza in presa, ca sa-mi dau si eu cu parerea despre situatia echipei noastre (imi cer scuze celor carora n-am reusit sa le raspund), pai ce sa le spun?! Eu nu lucrez la Comitetul Olimpic, ca sa stiu cati bani s-au dat ca sa nu le lipseasca nimic fetelor de la lot, nu lucrez in federatie ca sa stiu exact problemele lotului, cu antrenorii, cu sportivele, samd, nu lucrez ca antrenor ca sa observ indeaproape ce Dumnezeu le lipseste copiilor astazi. M-a rugat o domnisoara sa-i spun ce cred eu ca simte un sportiv intr-un astfel de moment?!

    Nu am fost in situatia de a nu ma califica la JO ca sa povestesc ce sentiment te incearca. Banuiesc ca-ti vine sa iei concursul de la capat de-o 100 de ori pana iti iese totul cum trebuie si ajungi la punctajul de care ai nevoie ca sa concurezi la JO. Din pacate, regula asta nu exista. Ai o sansa, daca ai ratat-o, mai poti incerca peste 4 ani.

    Nu ma intelegeti gresit, nu cred ca sportivii de astazi trebuie sa practice sportul asa cum am inceput eu: in maiou si chiloti pentru ca nu aveam costume de gimnastica, si cu un cal la sarituri care avea gauri in el, fusese la vremea lui un cal cu manere de la baieti”

    Nu-mi pot imagina cum vor arata JO fara echipa de gimnastica a Romaniei. Inca mi se pare ca vorbesc despre o alta tara si nu despre tara mea. Nu am citit tot ce s-a scris despre gimnastica in ultimele 2 zile, am aflat insa ca s-a vorbit destul de mult despre bani. Nu ma intelegeti gresit, nu cred ca sportivii de astazi trebuie sa practice sportul asa cum am inceput eu: in maiou si chiloti pentru ca nu aveam costume de gimnastica, si cu un cal la sarituri care avea gauri in el, fusese la vremea lui un cal cu manere de la baieti. Dar ma gandesc, in situatia in care suntem, cu toti banii adunati si nu ne rezolvam problema cu adevarat. Sportul in scoala! Parinti care isi incurajeaza si isi sustin copiii sa practice sport! Mediul privat mult mai activ in fenomenul sportiv! Mass media care acorda atentie si tinerei generatii! Antrenori care-si fac meseria cu responsabilitate!

    raducan 2

    Imi aduc aminte cu placere de doamna Veronica Ionascu, prima mea antrenoare de la Barlad, un om care si-a iubit meseria si dupa ani, intr-un moment de sinceritate, mi-a marturisit ca dumneaei a invatat gimnastica in sala, odata cu noi. Nu avea acces la informatiile pe care le avem astazi, citea din carti si posta in sala, pe pereti, elemente kinograma pentru a le vedea/invata si noi. N-am plecat de la club catre lot facand Tzukahare, dar aveam o baza solida si corecta pe care s-a putut construi. Felicitari doamna Ionascu, si dumneavoastra, si d-nei Alice Gheorghiu.

    Se implinesc 40 de ani de la prima nota de 10, obtinuta de-o romanca, Nadia! Nu mi-am dorit ca aceasta sarbatoare sa se confunde cu situatia actuala a echipei noastre.

    Nu-mi da pace gandul ca am putea avea soarta Ucrainei. Nu cred ca exista iubitor al acestui sport care sa nu-si aduca aminte de Lilia Podkopayeva sau Viktoria Karpenko. O tara care a dat gimnaste de exceptie si care acum, aproape ca nu mai exista pe harta gimnasticii mondiale. Am atasat o fotografie cu Nadia, nu intamplator. Mi-as fi dorit ca in perioada asta sa vorbim mai mult despre momentul istoric pentru gimnastica mondiala. Se implinesc 40 de ani de la prima nota de 10, obtinuta de-o romanca, Nadia! Nu mi-am dorit ca aceasta sarbatoare sa se confunde cu situatia actuala a echipei noastre.

    Azi vorbim despre gimnastică, dar în curând, situaţia se poate transfera la fiecare sport.

    Asadar, nu cautam vinovati, este nevoie de un efort comun. Si va invit sa va alaturati oricarei initiative care-si propune sa aduca sportul romanesc unde ii este locul. Nu este cineva care sa nu poata face nimic! Astazi vorbim despre gimnastica, dar in curand, situatia se poate transfera la fiecare sport, daca nu vom beneficia de sustinere si implicare din partea celor care au puterea de a pune “punctul pe i”. Eu imi voi face in continuare datoria de a promova si de a sustine sportul si sportivii, cu aceeasi pasiune cu care am lucrat si pana acum, si sunt sigura ca-mi voi recapata entuziasmul cand le voi vedea pe cele mici, concurand la cupa de gimnastica, pe care o organizez de 6 ani incoace. Abia astept! Nu ne lasam! Suntem talentati si capabili sa fim din nou la inaltime!”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Trist, pentru iubitorii sportului și practicante.
      Dar simptomatic și inevitabil.

      Totul depinde de resurse în primul rând și seriozitatea abordării. Pupincurismul ce azi este deviza primordială ca un manager responsabil de club să reușească să finanțeze o activitate sportivă, nu poate duce la nesfârșit către performanță. Să fi nevoit să stai cu mana întinsă în fața primarilor de „trei lulele și trei surcele” sau sponsorilor să reușește să asiguri financiar activitățile curente an de an, este o activitate ce nu este la îndemâna oricui. Trebuie să ai coloană vertebrală de gumă.

      Dar ce este mai dureros pentru cei din Sistem, este că problemele persistă, de 25 de ani și cu toate semnele de alarmă trase de unii antrenori ce au avut curaj să spună adevărul, nu s-a schimbat absolut nimic.

      În sport ca si in alte activități omenești, nu ajunge doar talentul. Este nevoie de disciplină și multă muncă, ce rar este remarcată de cei din exterior. Dar dacă unui sport național îi lipsesc „Barele” cum spunea doamna Bitang, atunci de fapt ce sens are să ne lamentăm.

      Când ai oameni pricepuți, pregătiți să-și ducă traiul închiși în săli de sport, zi de zi, de dimineață până seara târziu, să meargă în weekenduri să doarmă prin cazări de 1-2 stele, doar să poată participa la concursuri cu loturile ce le conduc, … să-și sacrifice viața personală, din dedicație fata de sportul ce le este aproape de suflet și tu nici măcar nu ai decenta să le asiguri condiții adecvate, atunci rezultatele nu au cum să fie altele.

      Totul în România este infectat de mafiotismul celor de la „Putere”. Când nici un Ion Tiriac sau Ilie Năstase nu reușesc să facă nimic pentru sport, cum ar putea un noname să răzbească? Din sport nu iese Parandărătul așa cum iese din asfaltări, borduri și turnări de betoane.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.