A murit procurorul arădean Pavel Palcu. Avea 70 de ani





Unul dintre cei mai cunoscuți procurori arădeni din ultimii 20 de ani, Pavel Palcu a decedat luni, în jurul orei 14.00, la un centru de recuperare medicală din Bucureşti.
Deşi în ultimele zile existau semne că își va reveni, după ce a început să mişte degetele, starea procurorului arădean s-a înrăutăţit brusc, a fost ca atare conectat la aparate, în cele din urmă cadrele medicale consemnând decesul său luni după-masa.
La data de 19 decembrie 2023, Pavel Palcu a suferit un atac cerebral și a fost internat în stare gravă la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean Arad. Cadrele medicale arădene l-au stabilizat, apoi i-au efectuat investigații medicale amănunțite, hotărând să-l transfere la Spitalul Județean Timișoara, dată fiind gravitatea henoragiei. Aici, Pavel Palcu a fost supus unei intervenții neurochirurgicale, care din cauza hemoragiei masive a durat mai multe ore. Încă de atunci se spunea că starea procurorului criminalist în vârstă de 70 de ani este una foarte gravă, deşi după intervenția de la Timișoara se spera în şansele sale de însănătoşire. Starea sa nu s-a îmbunătăţit prea mult însă, de atunci.
În ianuarie 2024, procurorul a fost eliberat din funcție, printr-un decret semnat de președintele României, Klaus Iohannis, după ce, la începutul lunii decembrie 2023, Pavel Palcu ceruse această eliberare prin pensionare, cererea fiind iniţial trimisă către Consiliul Superior al Magistraturii.
Pe scurt depsre procurorul criminalist Pavel Palcu
Pavel Palcu este cunoscut drept procurorul cu cea mai mare vechime din Ministerul Public.
A intrat în magistratură în anul 1980, la doar 22 de ani, fiind cel mai tânăr procuror la acel moment din România. A devenit între timp ce mai longeviv procuror din ţară. Pavel Palcu a obținut doctoratul în criminalistică, la Facultatea de Drept din cadrul Univeristății Babeș-Bolyai din Cluj, cu o lucrare coordonată de celebrii profesori Matei Basarab și Ion Mircea.
Magistratul a soluționat unele dintre cele mai complexe cazuri de omor care s-au produs pe raza județului Arad, acestea fiind totodată și cele mai mediatizate dosare instrumentate de procurorul criminalist. Ultimul caz instrumentat de procurorul criminalist a fost cel al morții lui Mircea Muzsuyne zis „Vișinel”, tânărul omorât în bătaie de un polițist local în sediul Poliției Locale Arad.
La nivel național a devenit cunoscut după ce a rezolvat una dintre cele mai șocante crime din România ultimilor ani, uciderea Antoniei, fetița de 4 ani și 3 luni, omorâtă în bătaie de tatăl ei vitreg, un tânăr în vârstă de 23 de ani, consumator de droguri, aruncată și incendiată apoi pe un câmp lângă cimitir. Pavel Palcu a devenit celebru la nivel național și ca urmare a declarațiilor sale date pe tema pensionării magistraților, moment în care a afirmat că a ajuns să-şi pensioneze foștii studenți!
Până când legea va permite
Procurorul Pavel Palcu a declarat în anul 2022, pentru Adevărul, că dacă va fi sănătos și legea nu se va schimba, își va dori să rămână pe funcție până la vârsta de 70 de ani – „Eu am o vechime de 42 de ani, nu pierd foarte mult la salariu (n.r. în comparație cu pensia). Până la 70 pot să stau dacă nu se schimbă legea. Cât mă duce mintea și puterea, vreau să stau să ajut”. A plecat din magistratură și din lumea aceasta la 70 de ani.
Citeşte şi:
Procurorul Pavel Palcu, eliberat din funcție, prin pensionare, de președintele României
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am dpus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)