sâmbãtã, 4 mai, 2024

Special Arad Logo

    A murit Octavian Vintilă, unul din cei mai mari comentatori sportivi ai României

    de - | 20 aprilie 2024, 7:38 PM | Sport

    0

    Octavian Vintilă, comentator de la Radio România Actualități, a decedat vineri, 19 aprilie 2024, la vârsta de 86 de ani. Radio România Actualități a anunțat sâmbătă de dimineață decesul lui Octavian Vintilă.

    Octavian Vintilă s-a născut la 22 iunie 1938, la Ploiești, județul Prahova, și s-a stins din viață, vineri 19 aprilie 2024, la vârsta de 86 de ani.

    În cariera sportivă, Octavian Vintilă a descoperit scrima la CS Petrolul din Ploiești, sub îndrumarea antrenorului Ion Popescu, apoi a lui Vasile Chelaru. La vârsta de 20 ani s-a alăturat clubului Steaua București, cu care a fost campion republican pe echipe toată cariera sa, cu excepția anului 1961.

    A cucerit și titlul național la individual în 1968 și în 1969. Cu lotul olimpic al României a participat la Jocurile Olimpice de vară din 1964 de la Tokyo și la cele din 1972 de la Munchen, unde România s-a clasat pe locul 4 la proba pe echipe.

    După ce s-a retras din activitatea competițională, a devenit arbitru internațional de scrimă și a fost vicepreședinte al Federației Române de Scrimă din 1975 până în 2000.

    În paralel, a devenit jurnalist, lucrând la biroul de presă al clubului Steaua împreună cu Cristian Țopescu. Apoi a fost comentator sportiv și realizator de programe la Radio România Actualități.

    De-a lungul carierei sale a comentat șase ediții ale Jocurilor Olimpice, începând cu ediția din 1976. A fost președintele Asociației Presei Sportive (APS) din România din 2006 până în 2011.

    Pentru realizările sale i s-a conferit gradul de comandor în Ordinul Național „Serviciul Credincios”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.