A murit la spital după ce a mâncat pește acasă: „Pacientul fusese diagnosticat cu toxină botulinică”
Un bărbat de 58 ani, din județul Olt, a decedat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Diagnosticul, confirmat după decesul pacientului, a fost acela de intoxicație cu toxină botulinică. Bărbatul consumase pește gătit acasă.
„Este vorba de un pacient de 58 ani, din mediul rural, care s-a prezentat în 15 septembrie la Spitalul Slatina, a fost internat, și diagnosticul de deces, după autopsie, este stop cardio respirator și intoxicație cu toxina botulinică. Ancheta este în derulare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Olt, Gabriela Gogiu.
Bărbatului i s-au recoltat probe în timpul vieții, însă rezultatele au fost disponibile după ce ce acesta murise în secția Terapie Intensivă.
„Un pacient internat de săptămâna trecută în spitalul nostru, cu stare generală alterată, care pe parcursul internării s-a deteriorat și în principiu nu găseam cauza. A fost consultat de mai mulți medici din cadrul spitalului nostru și s-a ridicat suspiciunea intoxicației cu toxină botulinică în urma discuției și cu familia acestuia, pentru că altfel era destul de greu să ne gândim și la diagnosticul acesta. S-au recoltat probe biologice care au fost trimise la „Matei Balș”, dacă nu mă înșel, pentru confirmarea sau infirmarea suspiciunii. Din păcate suspiciunea s-a confirmat, pacientul într-adevăr fusese diagnosticat cu toxină botulinică în urma consumării unei conserve de pește sau a unui preparat din pește, cred că făcut la domiciliu. Pacientul a decedat în cadrul spitalului nostru, în secția de Terapia Intensivă. Din câte știu de la colegii din secția de Boli Infecțioase, nu există niciun antidot pentru toxina botulinică în România în niciun centru medical, s-au interesat de lucrul ăsta cât pacientul era în viață”, a declarat medicul Bogdan Vătu, pentru „Adevărul“.
Comentariile portalului
O, da, mi-ați dat o idee. Să iau la rând aparatele pe care le-am ascultat de-a lungul timpului, dar înaintea digitalizării. Am început cu unul cu căș (...)
Lyon? Hahaha. Lyon de doi ani lupta sa nu retrogradeze. Era șmecher dacă mergea la Lyon pe vremea lui Junino Pernambucano. Dar atunci Man se năștea.
Vezi că s a cam schimbat cu depunerea declarațiilor de avere și interese. Fa o verificare la art 2 și art 2 indice 1 din Legea 176 din 2010 actualizata, sa vezi cum și (...)