A murit la doar șase ani, fiind găsit înjunghiat în zona inimii! Poliția a deschis dosar pentru infracțiune de omor





Dramă în weekend într-o familie din Oradea. Un băieţel în vârstă de 6 ani a murit după ce a fost înjunghiat în piept, în regiunea inimii. Nu sunt clare, deocamdată, împrejurările exacte ale tragediei, scrie ebihoreanul.ro.
Incidentul s-a produs în locuinţa unei familii din cartierul Velenţa, pe strada Mareşal Alexandru Averescu iar mama copiilor ar fi sunat la numărul de urgenţe 112 vineri seară. Femeia ar fi povestit că micuţul ar fi căzut peste o masă pe care se afla un cuţit care l-ar fi înţepat pe băieţel în zona toracică şi că accidentul s-ar fi petrecut în timp ce victima se juca împreună cu fraţii săi.
Minorul a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean, unde nu a mai putut fi salvat.
Împrejurările în care s-a petrecut fapta sunt, deocamdată, neclare, acestea urmând să fie anchetate de poliţişti şi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
Surse judiciare au declarat pentru ebihoreanul.ro că în cauză a fost deschis un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.
„Deocamdată nu s-a stabilit exact ce s-a întâmplat, dacă părinţii erau în încăpere ori erau ieşiţi. Există mai multe ipoteze, printre care şi că băieţelul a fost înjunghiat accidental de un copil mai mare, însă audierile vor continua, pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat”, a explicat prim-procurorul Parchetului Bihor.
Citește mai multe detalii cu click pe ebihoreanul.ro
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)