duminicã, 21 iulie, 2024

Special Arad Logo

    A murit la 41 de ani în închisoare! Aradul, pe harta revoltelor din penitenciarele României

    de Special Arad | 13 iulie 2016, 7:42 PM | Naţional | Știri Arad

    0

    Un deţinut de la Penitenciarul Aiud, originar din judeţul Braşov, a murit miercuri, posibil în urma unui stop cardiorespirator, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Aiud, inspector Nicoleta Mătărângă.

    Ea a menţionat că, în pofida manevrelor de resuscitare, bărbatul nu a mai putut de salvat. Iniţial au intervenit cadrele medicale din Penitenciar şi apoi la faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD, a precizat Nicoleta Mătărângă.

    În cauză a fost declanşată o anchetă pentru a se stabili circumstanţele în care deţinutul a murit. De asemenea, se aşteaptă şi rezultatul necropsiei. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud, scrie Vocea Transilvaniei.

    Este posibil ca deţinutul să fi ingurgitat o cantitate mai mare de medicamente.

    Miercuri, 13 iulie, mai mulți deținuți din numeroase penitenciare din țară au protestat împotriva condițiilor din închisorile românești. Dacă unii au refuzat mâncarea, alții au aprins cârpe în celule, sau s-au urcat pe acoperiș.

    Pe această hartă apare și Aradul. Deținuții încarcerați la Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad s-au revoltat și ei noaptea trecută, la fel ca cei de la Iași. Informația s-a aflat abia acum. Potrivit surselor PRESSALERT.ro, a fost nevoie de intervenția trupelor SASS (Servicii Asociate de Securitate Specială) pentru a calma spiritele, lucru neconfirmat de Eduard Magold, purtătorul de cuvânt al instituției. După modelul celorlalte revolte din penitenciar, și deținuții de la Arad au făcut scandal și au încercat să își incendieze lucrurile în semn de protest.

    „Oamenii au fost nemulțumiți, dar nici ei nu știau exact de ce. Au fost liniștiți de către cei de serviciu, care au acționat conform regulamentului. Mai întâi au negociat cu deținuții, apoi lucrurile s-au liniștit”, a spus Magold, purtătorul de cuvânt al instituției.

    „Deținuții nu au reușit să exprime exact ceea ce îi nemulțumea”, spune Eduard Magold. „S-au revoltat în momentul în care s-a dat stingerea și au început să vocifereze. S-a negociat imediat cu ei, cu șefii de secții și personalul dn penitenciar”.

    Pe durata Campionatului European de Fotbal, la Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad, stingerea nu s-a mai dat ca de obicei la ora 22,30, ci mai târziu. Aici sunt încarcerate aproximativ 1080 de persoane, scrie pressalert.ro.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.