A murit la 19 ani în fața polițiștilor, speriat de un scandal care s-a transformat într-o violentă bătaie





Tragedie în Satu Mare acolo unde un tânăr în vârstă de 19 ani a murit chiar în fața unui club. Conform unor informații obținute de presa locală, acesta s-a speriat atât de tare după ce un scandal s-a transformat într-o bătaie cu acte în regulă, încât a decedat în urma unui atac de cord.
Tragedia s-a petrecut sâmbătă noaptea, în jurul orei 22.40, în fața unui club situat pe bulevardul Cuza Vodă din localitate, scrie presasm.ro. Mai exact, în fața unui club de jocuri de noroc a izbucnit un scandal între un bărbat, în vârstă de 27 de ani, din Satu Mare, respectiv un alt bărbat, de 36 de ani, domiciliat, de asemenea în Satu Mare. Aceștia nu au ezitat și s-au angajat într-un conflict violent cu pumni, picioare și sticle. Într-un târziu polițiștii au intervenit pentru aplanarea conflictului. A urmat apoi legitimarea persoanelor care s-au aflat la fața locului.
Acesta ar fi fost momentul în care tânărul Kristian G., de 19 ani, s-a speriat și ar fi suferit un atac de cord. Tot ceea ce a mai apucat să le spună tânărul oamenilor legii a fost că îi este rău, după care s-a prăbușit spre stupoarea tuturor. Polițiștii au chemat în prealabil ambulanța pentru bărbatul de 36 de ani, rănit și el la cap. Imediat, echipajul medical de prim-ajutor l-a preluat, și a reușit, în primă fază, să îl resusciteze pe tânărul căzut.
Din păcate, la doar câteva momente după, acesta a intrat din nou în stop cardio-respirator și nu s-a mai putut face nimic pentru el în ciuda manevrelor de resuscitare repetate minute bune. Portalul presasm.ro a notat că tânărul era cunoscut cu afecțiuni cardiace.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este