A murit judecătorul Petru Balaș, fost președinte al Tribunalului Arad și secretar general al Ministerului Justiției
O veste tristă trebuie să dăm astăzi. Fostul președinte al Tribunalului Arad, magistratul Petru Balaș, un profesionist în domeniu în adevăratul sens al cuvântului, a încetat din viață la vârsta de 70 de ani. Judecătorul era în pensie de cel puțin 12 ani.
Petru Balaș a ocupat ani buni și funcția de secretar general la Ministerul Justiției, cea mai înaltă funcție ocupată vreodată de un arădean în acest domeniu. Magistratul a fost și profesor la Universitatea de Drept Vasile Goldiș din Arad, prin mâinile sale trecând generații de studenți.
Conducerea Tribunalului Arad, căreia ne-am adresat pentru confirmarea acestei știri triste, ne-a rugat să transmitem condoleanțe întregii familii judecătorului Balaș.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)