A murit fostul viceprimar Cristian Ilea. Când va fi înmormântarea
Joi a încetat din viaţă Cristian Sorin Ilea, fost viceprimar al Aradului în perioada 1992 – 1996. Acesta a ocupat funcția de viceprimar din partea Partidului Național Liberal, în timpul mandatului de primar al lui Cristian Moisescu (de la Partidul Alianța Civică).
Cristian Ilea s-a născut în 4 octombrie 1953 și a absolvit Colegiul Moise Nicoară, apoi a urmat Facultatea de Chimie, fiind inginer chimist și profesor de chimie.
Momentan nu a fost anunțată data la care va avea loc înmormântarea. Vom reveni cu aceste detalii îndată ce se vor stabili.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Update
Înmormântarea va avea loc la Cimitirul Pomenirea, la capela din incintă, sâmbătă la ora 13.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)