A murit fiind căutat pentru viol, dar l-a omorât și pe șoferul de doar 21 de ani al mașinii în care a intrat…





Doi oameni au murit ieri în județul Prahova într-un accident devastator. Unul dintre șoferi, cel care ar fi intrat pe contrasens, era căutat de poliție pentru că, în urmă cu trei zile, ar fi violat o fată de 13 ani.
Familia acestuia susține că i-a anunțat că vrea să își facă rău, spun surse Digi24.
Şoferul care a produs accidentul mortal din comuna Poienarii Burchii era urmărit de Poliţia din Dâmboviţa, el fiind cercetat pentru violarea unei minore, au precizat, duminică, surse judiciare.
Bărbatul în vârstă de 43 de ani, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DJ 101A, din direcţia Poienarii Burchii către Şirna, la un moment dat ar fi pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr de 21 de ani. În urma impactului extrem de puternic, ambii şoferi au decedat, iar un pasager de 19 ani a fost preluat de elicopterul SMURD, a precizat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.
Anterior accidentului, bărbatul ar fi transmis familei sale mesaje în care şi-ar fi anunţat intenţia de a se sinucide, arată sursele menţionate.
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?