A murit comentatorul finalei Steaua – Barcelona din ’86, Teoharie Coca-Cosma
Teoharie Coca-Cosma a fost comentatorul finalei Cupei Campionilor Europeni din 1986. O voce predominantă, care încă îți sună în cap atunci când îți aduci aminte de Steaua – Barcelona, cu celebra sintagmă „Apără Duckadam!”, s-a stins din viață marți, 21 ianuarie.
84 de ani avea Coca-Cosma. Trupul fostului mare comentator va fi depus la capelă joi, 23 ianuarie, iar înmormântarea va avea loc sâmbătă, 25 ianuarie, la biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril și comunca Gruiu, Ilfov.
Decesul a fost anunțat într-un comunicat emis de Steaua București:
„A murit comentatorul finalei Cupei Campionilor Europeni din 1986!
Teoharie Coca-Cosma a fost una dintre vocile respectate ale radioului și televiziunii române. Un profesionist desăvârșit, a avut onoarea să comenteze în 1986, finala Cupei Campionilor Europeni de la Sevilla, între Steaua București și FC Barcelona.
El a adus atunci bucuria în casele românilor, el a făcut să răsune în întreaga țară, sintagma «Apără Duckadam!». Mulți dintre noi știm și acum fraze întregi din acel comentariu inegalabil al lui Teoharie Coca-Cosma.
Din păcate, de ieri, 21 ianuarie, vorbim la trecut despre marele comentator, vocea de neuitat a radioului. La 84 de ani a trecut în neființă. S-a dus să-i comenteze din nou pe Duckadam, Bărbulescu, Bălan.
Trupul neînsuflețit al celui dispărut va fi depus la capela bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Strada Ocolului 18, comuna Gruiu 077115, județul Ilfov, joi 23 ianuarie, la ora 13:00. Înmormântarea va avea loc sâmbătă 25 ianuarie, la ora 11:00, la aceeași biserică.
Clubul Steaua își exprimă regretul pentru moartea lui Teoharie Coca-Cosma și este alături de familia îndoliată”.
Sursa: sport.ro

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)