marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    Update A început mitingul AUR la București: „LIBERTATEA FAMILIA NAȚIUNEA CREDINȚA”

    de Special Arad | 2 octombrie 2022, 2:20 PM | Politikos

    4

    Primii manifestanți s-au strâns duminică, la prânz, în Piața Universității pentru a participa la protestul organizat de AUR. George Simion, liderul AUR, le-a cerut oamenilor să fie pașnici și să vină în număr cât mai mare la manifestație. Potrivit programului, mitingul a început la ora 14.00 cu intonarea imnului național, după care se va pleca în marș spre Piața Victoriei.
    La această oră în Piața Universității s-au strâns în jur de 300 de persoane. Unii oameni au venit la protest cu autocarele. Din Galați au ajuns până la această oră 80 de persoane, iar din Brăila cel puțin 30.

    Oamenii au steaguri tricolore pe care scrie „LIBERTATEA FAMILIA NAȚIUNEA CREDINȚA” și primesc vuvuzele. De la Unirii la Elisabeta, zona este împanzită de jandarmi.

    UPDATE ora 14.25: În coloană sunt deja mii de oameni care au în mâini steaguri ale României.  Liderul AUR, George Simion, susține că ”vom forma cea mai mare coloană care a plecat vreodată spre Piața Victoriei”.

    Conform organizatorilor, după ce se vor strânge oamenii în Piața Universității se va pleca în marș spre Piața Victoriei, asta deși nu există aprobare din partea autorităților. Mitingul este autorizat doar pentru Piața Victoriei, până la ora 23.00.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. De ce generalizati?Poate unii(indiferent cati)vad ceva dusmanos in programul AUR.Altii vad o promovare a valorilor de baza ale societatii.Doar pt.ca unele grupuri(spalate pe creier prin .fereastra Overton’)desconsidera familia pentru diverse halucinatii?

      0 voturi
      +1
      -1
      • Folositi termenul „fereastra Overton” într-un mod greșit… Overton spunea că „fereastra încadrează gama de politici pe care un politician le poate recomanda fără a părea prea extremă, pentru a obține sau a păstra funcții publice, având în vedere climatul opiniei publice din acel moment”

        0 voturi
        +1
        -1
      • Este exact sloganul lui Mussolini… Dio, Patria e Famiglia. Acestea nu sint o promovare a valorilor de baza ale societatii, sint un obscurantism istoric. Valorile de baza ale societatii ar trebui sa fie respectul pentru cei care nu sint ca si tine si ajutorul reciproc. Mai mult, libertatea este a tuturor, nu doar a unora care si-au insusit cuvintul si il promoveaza ca unici aparatori.

        --1 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    7 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.