A furat unelte de pescuit. Omul nu „se joacă”… prejudiciul e în valoare de 4000 de lei!
La data de 4 iunie a.c., poliţiştii de la Poliţia Comunală Vladimirescu au reuşit identificarea unu tânăr, bănuit că ar fi sustras dintr-o cabană situată în Pădurea Vladimirescu, bunuri în valoare de 4000 de lei.
Urmare a cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că în perioada 31 mai – 2 iunie, G. Cristian de 23 ani, din Lipova, ar fi pătruns, prin spargerea geamului, într-o cabană locuită ocazional, din Pădurea Vladimirescu, de unde a sustras bunuri (unelte de pescuit) în valoare de 4000 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat, iar lipoveanul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)