A fost reținut patronul hotelului care punea camere la dispoziția prostituatelor
Patronul Hotelului Diana, Ioan R. (61 de ani), a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de proxenetism, iar directoarea hotelului, în vârstă de 55 de ani, este cercetată sub control judiciar pentru 60 de zile, a informat joi Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud care a transmis decizia instanței de judecată – spun jurnaliștii de la timponline.ro.
Totodată, față de persoana juridică magistrații au dispus luarea măsurilor preventive a interzicerii inițierii, ori după caz, suspendării procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice, respectiv a interzicerii unor operațiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvența persoanei juridice și o cauțiune în valoare de 50.000 de lei în vederea garantării executării măsurilor preventive, a mai precizat IPJ BN.
Reamintim că aproape 50 de polițiști au descins în Hotelul Diana din Bistrița și i-au reținut pe cei doi pentru 24 de ore, fiind bănuite de comiterea infracțiunii de proxenetism.
”La data de 19 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu și au efectuat cercetări într-un dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de proxenetism.
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că un bărbat de 61 ani, din Bistrița, în calitate de administrator al unui hotel din Bistrița, ar fi înlesnit practicarea prostituției, prin punerea la dispoziție a camerelor hotelului unor femei care practică prostituția, fără a le înregistra în registrul de evidență a persoanelor cazate.
Totodată, în cursul anului 2019, o femeie în vârstă de 55 ani, în calitate de director al aceluiași hotel, ar fi tolerat și facilitat practicarea prostituției în incinta unității de cazare, în sensul că ar fi instruit recepționerii cu privire la tarifele practicate și nu ar fi denunțat practicarea prostituției în incinta hotelului către autorități.
În cadrul cercetărilor efectuate pentru documentarea activității infracționale, în 19 noiembrie, polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, de la Investigarea Criminalității Economice, Criminalistic și Acțiuni Speciale au efectuat percheziții în hotel. Astfel, au ridicat mai multe înscrisuri cu valoare probatorie. Tot la percheziții, au mai fost depistate două persoane care se aflau sub influența substanțelor psihoactive, fapt confirmat în urma testării cu aparatul Drug Test. A fost întocmit dosar penal care a fost înaintat către D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud”.
Comentariile portalului
RASPUTIN, dragă, nu ți-au spus rușii ca dacă scrii cu maiuscule iți crește păr in palmă?
Ok. Si ce vreti sa spuneti cu asta ? Ca alegatorii sint de vina ? Te pomenesti ca acum ca votant trebuie sa verific vreo 4 sute si ceva de candidati sa nu (...)
Desi nu sunt fan POT,si a niciunei gasti de politicieni,nu pot sa nu constat ca individul este rabilitat de drept,iar reabilitarea face incetate orice ingrdiri sau restrangeri (...)